Primele 10 semne


Specialiștii au identificat o serie de semne timpurii ale demenței de tip Alzheimer. Acestea sunt:

1. Pierderi de memorie care afectează viața de zi cu zi (uitarea informațiilor aflate recent, uitarea unor date și evenimente importante, solicitarea la nesfârșit a aceleiași informații, necesitatea crescută de a căuta ajutor în exterior pentru reamintire: notițe scrise sau electronice, apelarea la apropiați și rude). NOTA BENE: uitarea momentană, urmată de reamintire la un moment ulterior nu este un semn de demență, ci poate fi legată de vârstă / stress.

2. Dificultăți în planificare sau în rezolvarea problemelor. (necesitatea unei concentrări sporite în rezolvarea unor sarcini zilnice ‒ de pildă, prepararea unei mese ‒, durată mai mare de efectuare a acestora, dificultăți în exercitarea unor abilități – de calcul, de planificare etc.). NOTA BENE: Erorile mici, ocazionale (nu zilnice) nu intră în categoria semnelor de demență.

3. Dificultăți în efectuarea unor sarcini familiare acasă, la muncă sau în timpul liber.  (dificultăți în a merge cu mașina într-un loc familiar, în îndeplinirea adecvată a sarcinilor la serviciu, uitarea regulilor jocului preferat). NOTA BENE: îndeplinirea unor sarcini legate de aparatură / tehnologie pun adeseori în dificultate persoanele în vârstă și solicitarea de ajutor în privința acestora nu reprezintă în mod necesar un semn de demență.

4. Confuzia temporală și / sau spațială (pierderea noțiunii timpului și / sau a spațiului; confuzia în privința datei, a anotimpului, uitarea unui loc sau a modului în care au ajuns acolo). NOTA BENE: uitarea temporară a zilei săptămânii / datei, dar reamintirea ulterioară a acestora nu constituie semn de demență.

5. Dificultatea în a înțelege imagini vizuale sau relații spațiale (probleme de vedere, dificultăți în citire, în aprecierea distanțelor, în determinarea culorii / contrastului ‒ probleme care pot afecta conducerea unui autovehicul). NOTA BENE: unele probleme de acest tip pot fi cauzate de cataractă.

6. Probleme de exprimare verbală sau scrisă (dificultăți în a urmări sau a se alătura unei conversații; oprirea în mijlocul unei fraze, fără posibilitatea de a continua, sau cu tendința de repetiție; probleme de vocabular, de  identificare a termenilor corecți ‒ de pildă, folosirea unor termeni ca "orologiu" și "ceas deșteptător", fiecare în contextul celuilalt, sau folosirea unui termen general în locul unuia particular: "fructă" în loc de "măr"). NOTA BENE: persoanele în vârstă se pot confrunta cu problema negăsirii cuvântului potrivit, dar, dacă acest lucru nu se întâmplă frecvent, nu implică în mod necesar demența.

7. Punerea unor obiecte în locuri nepotrivite și pierderea abilității de urmărire în timp a propriilor acțiuni (amplasarea unor obiecte în locuri neobișnuite; pierderea unor lucruri, însoțită de incapacitatea de a reface pașii înapoi în timp pentru reconstituirea împrejurărilor în care s-a produs pierderea; acuzarea celor din jur de furt ‒ toate acestea crescând treptat în frecvență). NOTA BENE: uitarea ocazională a locului unde a fost pus obiectul, însoțită de capacitatea de a reface pașii în timp pentru regăsirea lor nu constituie semne de demență.

8. Putere de judecată slabă / scăzută (alterarea judecății și a capacității de decizie; evaluarea incorectă a banilor ‒ de exemplu, cheltuirea unor sume uriașe pe produse vândute prin telemarketing ‒, scăderea atenției în ceea ce privește igiena personală.) NOTA BENE: nu constituie semn de demență luarea unei decizii proaste din când în când.

9. Retragerea de la activități lucrative și / sau sociale (renunțarea la hobby-uri, la activități sociale, la proiecte lucrative, sporturi favorite ‒  dificultăți în a urmări evoluția echipei favorite, uitarea operațiunilor / activităților implicate de un hobby). NOTA BENE: persoanele în vârstă pot fi prea obosite pentru a se implica în diverse activități; renunțarea la acestea nu este în mod necesar un semn de demență

10. Schimbări de stare emoțională și de spersonalitate (confuzie, suspiciune, depresie, frică, anxietate, furie ‒ acasă, la muncă, între prieteni sau în locuri din afara zonei de confort). NOTA BENE: persoanele în vârstă sunt în general mai tipicare, supuse unei rutine stricte, iar modificarea acesteia le poate afecta emoțional. Reacția lor mai "aprinsă" nu poate fi pusă întotdeauna pe seama demenței.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu